Dumnezeu aude când Îl chemi!

                                             Psalmul 34:6

            „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui.”

          Copiii lui Dumnezeu nu trăiesc pe pământ sub un clopot de sticlă, ocrotiți de boli, necazuri, lipsuri și altele ca acestea. Și ei trăiesc în lume, chiar dacă nu mai fac parte din lume, respiră același aer viciat. Și credincioșii mănâncă aceleași alimente contaminate cu pesticide și tot felul de substanțe nocive, însă ei au un mare avantaj față de semenii lor, prin faptul că Îl au ca Tată pe Dumnezeul cerului și al pământului.

            Cuvintele rostite de către psalmist arată că Domnul Dumnezeu nu stă nepăsător față de strigătele de ajutor ale credinciosului smerit care ajunge într-o stare de criză. Cel ce nu se mai bizuie pe el însuși sau pe ajutorul omului și strigă către Dumnezeul cel viu are întotdeauna șansa izbăvirii, deoarece Domnul nu rămâne indiferent față de omul nenorocit.

            De fapt, recunoașterea neputinței și a slăbiciunilor înaintea lui Dumnezeu este primul pas spre ajutorul divin. În Psalmul 46:1 găsim scrise cuvintele acestea: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.”

            Locuim lângă Ministerul Învățământului și ori de câte ori treceam pe stradă în vara anului trecut, vedeam mulțimea de dascăli adunați în fața Ministerului; iar din casă îi auzeam, zi de zi cum strigau și sunau din vuvuzele pe toată durata vacanței de vară.

          Crezi că din interiorul ministerului i-a auzit cineva? Sau crezi că a ieșit cineva să-i întrebe dacă au ce mânca, au apă de băut sau ce probleme au? De ce sunt supărați?

            Nu a ieșit nimeni să stea de vorbă cu ei; mai degrabă cred că la începutul toamnei, au „deschis” ușa și le-au spus: cine este nemulțumit să plece.

            De fapt cam așa se întâmplă în lume… se duce omul la „poarta” cuiva mai mare ca să-i rezolve o problemă, să-i facă dreptate într-o anumită situație și nici măcar nu îl ascultă. Se întoarce acasă mai întristat, mai împovărat și nenorocit.

           Despre creștini, cei ce și-au predat viața și soarta în Mâna Mântuitorului, lumea spune că sunt rătăciți. Slavă Domnului că ne-am „rătăcit” pe calea Domnului Isus, cel mai frumos itinerar, pentru că este calea pe care mergem spre viața veșnică.

            Noi avem pe Cineva, acolo sus, care ne ascultă chiar și gândurile inimii. Zice Psalmul 139:4: „…nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl cunoști în totul.” El este Dumnezeu Tatăl nostru, Cel care ne aude chiar și suspinul inimii.

            El plânge cu cei ce plâng și se bucură cu cei ce se bucură.

         Suflet drag, dacă ai nevoie de cineva să-ți vină în ajutor, nu ezita: „Strigă către Domnul, orișice te apasă, strigă către Domnul, căci El nu te lasă.”

        Vrei ca mâna perforată a Domnului Isus să se atingă de tine și să-ți ia durerea sufletului sau a trupului?

            El nu te trimite la farmacia din colț ca să-ți cumperi medicamente…, ci te atinge cu rănile Lui în care poți fi vindecat, dacă crezi lucrul acesta cu toată inima.

         Domnul Isus, Mântuitorul, nu exclude suferința, necazul și nenorocirea din viața copiilor lui Dumnezeu. Dimpotrivă, El zice în Evanghelia după Ioan 16:33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

            Așadar chiar dacă trece prin necazuri și ajunge în nenorocire, un om evlavios, deși are parte de suferințe, nu va fi niciodată singur în mijlocul cuptorului încercărilor. Domnul Isus, după făgăduința Lui, va fi întotdeauna prezent și îl va izbăvi din toate necazurile lui.

         Versetele 18-20 din același Psalm asigură credinciosul de izbăvire: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. Toate oasele i le păzește, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.”

            Un credincios spălat în sângele Domnului Isus Îl are pe Dumnezeu de partea lui. Îi simte prezența, Îi simte mângâierile, Îi „aude” glasul când îi vorbește și se bucură de puterea pe care i-o oferă pentru a răzbate biruitor prin „Valea aceasta a plângerii.”

            Așadar, prieten drag, cu credință și nădejde strigă către Domnul în clipele grele din viață, dar nu înceta să-I aduci laude și în zilele ușoare, fără necazuri și fără dureri.